Categorie: Actual

Unul din cinci cazuri noi de infectare cu coronavirus, raportate în ultimele 24 de ore la nivel național, este un pacient din Prahova.

 

Numărul totalului de confirmări pe județ a crescut spectaculos, la 344 de pacienți confirmați pozitiv, după ce 67 de pacienți prahoveni au fost depistați cu coronavirus de ieri până în această dimineață. peste 50 dintre ei provin din focarul izbucnit într-un cămin de bătrâni (VEZI DETALII).

"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 344 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. 52 dintre acestea au fost confirmate, pe data de 25 iunie, la un centru de îngrijire a persoanelor adulte de pe raza județului. Astfel, totalul îmbolnăvirilor de aici a ajuns la 71, dintre care 21 sunt din rândul personalului angajat, iar 50 din cel al beneficiarilor. DSP a prelevat la această unitate medico-socială 102 probe (34 de la angajați și 68 de la vârstnici)", a anunțat Prefectura Prahova.

Nouă persoane se află în stare gravă, internate la Terapie Intensivă. În acest moment, la Județean mai sunt doar două ventilatoare disponibile, iar la Câmpina sunt utilizate toate aceste dispozitive necesare pentru pacienții în stare foarte gravă.

Dintre prahovenii confirmați cu virusul SARS-CoV-2, până în prezent, opt au decedat, iar 108 au fost declarați vindecați și externați. În cursul zilei de joi, din spital au plecat și 14 pacienți asimptomatici sau cu simptome ușoare, externați în baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020. "Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de Ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP", au menționat reprezentanții Prefecturii Prahova.

În izolare la domiciliu se află în acest moment, pe raza județului, 1.827 de persoane, iar alte 16 sunt în carantină instituționalizată.

Back To Top