Categorie: Actual

ANM a emis un cod galben valabil sâmbătă, care anunță disconfort termic accentuat, pe parcursul acestei zile, în sudul și sud-estul țării. Aceste zone, dar și alte regiuni ale țării au intrat, însă, și sub avertizare de instabilitate atmosferică.

 

Potrivit ANM, până sâmbătă, la ora 19.00, "disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade."

Pe de altă parte, a intrat în vigoare și un cod galben de instabilitate atmosferică, iar în mai multe județe sunt așteptate chiar fenomene meteo extreme, de cod portocaliu. "Local în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Munteniei vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp", precizează meteorologii.

Această avertizare expiră duminică, la ora 4.00.

Back To Top