Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

654.837 sunt așteptați, la urne, pe 27 septembrie, pentru a alege primarii, consilierii locali, consilierii județeni și președintele Consilului Județean Prahova. Prefectura a transmis, miercuri, o informare în care sintetizează principalele reguli valabile în cadrul scrutinului care se desfășoară în condiții deosebite, din cauza pandemiei.

 

Votul va începe duminică, 27 septembrie, la ora 7.00, și se va încheia la ora 21.00. Pentru cei peste 650.000 de prahoveni cu drept de vot au fost organizate 624 de secții de votare, din care 157 în Ploiești și 23 la Câmpina, și au fost  tipărite 2.885.756 de buletine. Fiecare alegător prezent la urne va primi câte patru buletine: unul pentru alegerea primarului, unul pentru alegerea consilierilor locali, unul pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Prahova și unul pentru alegerea consilierilor județeni. Buletinele vor fi distribuite vineri și sâmbătă.

De asemenea, în județ au fost aduse 624 de ștampile de 624 de CONTROL și  3.120 cu mențiunea VOTAT.

La aceste alegeri, accesul în secțiile de votare va fi permis cu purtarea măștii de protecție. La fel vor fi echipați și membrii birourilor electorale, pentru care au fost pregătite 135.960 de măști.

Față de alte alegeri, la acest scrutin vor putea vota și persoane care a acte de identitate expirate.

"Alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen ar fi expirat în intervalul 1 martie – 27 septembrie, își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia", au precizat reprezentanții Prefecturii.

Sursa citată a detaliat și procedura prin care poate fi solicitată urna specială (mobilă). Aceasta va fi trimisă, la cerere, inclusiv persoanelor infectate cu Covid. "Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate, inclusiv cei izolați în casă cu COVID-19, pot solicita urna specială (mobilă) de la secția de votare de care ține locul în care se află în ziua alegerilor, printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. Din aceste documente trebuie să rezultă că persoana nu se poate deplasa până la secția de votare. Cererea trebuie depusă la secția de votare la care este arondat imobilul unde trebuie să se deplaseze urna specială. Oricine o poate depune. Alegătorul trebuie să aibă reședință în localitatea (sau sectorul) respectivă. Cererea se depune la secția de votare pe 26 septembrie între orele 18.00 și 20.00. Dacă alegătorul se îmbolnăvește după acest termen, cererea se depune și pe 27 septembrie. Aceasta trebuie să fie scrisă de mână sau la calculator, semnată și datată de alegătorul solicitant, cu numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, seria și numărul actului de identitate", se arată în informarea trasmisă de Prefectura Prahova.

În ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitaților „non-COVID“ și, ulterior, la adresele persoanelor izolate sau carantinate. "Membrii care însoțesc urna mobilă vor fi echipați cu mască și mănuși care vor fi schimbate sau dezinfectate după părăsirea fiecărei incinte. Aceștia vor realiza toate formalitățile corespunzătoare votării, păstrând distanța de minimum 1 metru față de alegător. În spitale, echipamentul de protecție pentru persoanele care însoțesc urna mobilă va fi asigurat de unitatea medicală, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secției respective", au mai anunțat reprezentanții instituției amintite.

Back To Top