Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Un individ a reușit să păcălească mai multe persoane că este reprezentantul unor bănci și să obțină de la acestea informații care îi permiteau să se conecteze și să opereze în conturile acestora.

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au anunțat, marți, că au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

"Începând cu vara anului 2020, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul a creat, pe diferite site-uri de socializare, pagini de utilizator care atestau în fals calitatea sa de reprezentant al unor unități bancare din România, prin intermediul cărora a obținut, de la mai multe persoane vătămate, datele de conectare la aplicația de internet banking sau date ce permiteau efectuarea de operațiuni financiare on-line. Ulterior, sumele de bani existente în conturile respectivelor persoane au fost transferate prin intermediul unor procesatori on-line, iar în final au fost utilizate la achiziționarea de diferite produse și servicii", au explicat anchetatorii.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Giurgiu, în urma căreia au fost ridicate mai multe sisteme informatice, bani, bunuri și înscrisuri, mai precizează DIICOT.

Miercuri, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, iar acțiunile au fost derulate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Back To Top