Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Eco Burn Prahova, societatea care deține incineratorul de la Brazi, specializată în colectarea, transportul şi incinerarea deşeurilor medicale, a fost sancționată din nou de Garda de Mediu și riscă, iar, suspendarea activității, ca urmare a neregulilor grave descoperite de comisari cu prilejul verificărilor efectuate în ultima parte a lunii octombrie.

 

Garda Națională de Mediu a anunțat că a efectuat, prin Comisariatul Județean, o serie de controale la Eco Burn. Verificările din perioada 21-30 octombrie au scos la iveală neconformități precum "depozitarea, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase;  nerespectarea termenului de stocare şi incinerare a deşeurilor medicale periculoase;  acumularea de stocuri de deşeuri peste capacitatea autorizată", detaliază o informare publicată de Garda Națională de Mediu.

Autoritățile subliniază că "aceste neconformităţi reprezintă nerespectarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu, motiv pentru care operatorul a fost sancționat cu amendă contravenţională în valoare de 100.000 lei. Totodată, a fost solicitată emiterea Notificării prealabile în vederea suspendării autorizaţiei integrate de mediu, către APM Prahova.  În cazul în care operatorul nu realizează măsurile impuse, în termenul de 60 de zile de la comunicarea Notificării prealabile, APM Prahova va suspenda autorizaţia integrată de mediu (şi implicit activitatea operatorului) până la realizarea în totalitate a măsurilor.

Activitatea operatorului a mai fost suspendată în perioada 24.02 – 12.03.2020".

Sursa citată a mai menționat că, de la începutul anului, la Garda de Mediu au fost înregistrate, prin Comisariatul Județean Prahova, "patru sesizări referitoare la activitatea acestui operator şi au fost efectuate 11 controale neplanificate, pe amplasament, care au vizat soluţionarea sesizărilor, verificarea realizării măsurilor impuse și controale efectuate cu alte autorităţi. În urma acestor controale, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 275.000 de lei".

Foto: Garda Națională de Mediu

Back To Top