În ciuda comentariilor "hateriste", Ziua Națională a României pică pe 1 decembrie. Ba că e prea frig, că nu merge un grătar pe frig, că nu merge o bere, etc. De obicei, cam toate țările își aleg ziua națională cu data care coincide obținerii independenței, înființării statului respectiv sau unei alte forme de guvernare. Doar Germania sărbătorește unirea prin absorbție a fostului stat est-german. Dar de ce sărbtoresc românii Ziua Națională la această dată?
A fost alegerea liderilor FSN în iulie 1990
Iliescu & company au încercat să aleagă un eveniment neutru politic, ceva să nu rezoneze cu regimul comunist-ceaușist, dar nici cu „Regalitatea“, lucru vehiculat pe la colțuri în vremea respectivă.
Liderii Opoziției au insistat în vara lui '90 ca ziua națională să fie instituită pe data de 16 decembrie, ziua emblematică a izbucnirii revoltei de la Timișoara în 1989 și apoi a Revoluției. Procedura firească era reinstituirea datei de „10 mai“ pentru ziua națională, deoarece era ziua Indepedenței de stat, chiar era asociată cu alte două evenimente legate de monarhie.
A fost o luptă acerbă în acel prim Parlament - ales pe 20 mai 1990 - pentru alegerea unei zile naționale. Nu trebuie uitat că aceste confruntări din Parlament veneau pe fondul amintirii evenimentelor tragice de la Târgu Mureș (martie 1990) și a Mineriadei (13-15 iunie 1990).
De ce era „Proclamația de la Timișoara“ ca apa sfințită pentru comuniștii reformați
Grupul lui Iliescu vroia să evite orice referire la revolta de la Timișoara pentru că ducea și la recunoașterea implicită a celebrei proclamații care trebuia să interzică accesul la funcții publice pentru orice membru al nomenclaturii comuniste și al Securității. Este vorba despre celebrul „Punct 8“ de la Timișoara.
În al doilea rând, întâmplările de la Târgu Mureș transformaseră UDMR-ul într-o oaie neagră care „merita o lecție morală“, în viziunea feseniștilor.
S-a mers pe varianta C: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918
Așadar, a fost aleasă data de 1 decembrie 1918 pentru a sărbători Ziua Națională. Adică în amintirea momentului în care Consiliul Național Român din Transilvania a strâns la Alba Iulia 100.000 de participanți și peste 1.200 de delegați care să voteze Rezoluția de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României, după mai multe negocieri eșuate cu Guvernul maghiar.
Deci noi sărbătorim acum alipirirea unor provincii istorice vestice la Regatul României, în detrimentul altor alipiri de provincii: Basarabia, Bucovina care ar putea fi considerate de categoria a II-a. Poate de aceea ultimele nici nu mai aparțin statului român (în cazul Bucovinei, partea de nord).
Totuși, în ciuda comentariilor și criticilor contemporane, unirea cu Transilvania a fost și motivul intrării României în război de partea Antantei în 1916 (Alianța politico-militară între Franța-Rusia-Marea Britanie), vechiul ideal himeră care anima elita românească încă de la 1848: Reunirea națiunii române într-un singur stat și mai ales cu obținerea Transilvaniei, considerat leagănul poporului și asta s-a întâmplat în 1918.
