Categorie: Actual

După mai multe zile de ploi zdravene, râul Teleajen a rupt un mal de pământ, cu tot cu digul de protecţie, în spatele fostei gropi de gunoi a Ploieştiului. Autorităţile au adus saci cu nisip, în încercarea de a proteja peretele de pământ, iar acum au început, în dreptul malului opus, lucrările pentru devierea cursului râului. Până atunci, accesul oamenilor la fosta groapă a fost restricţionat, autorităţile temându-se că malul s-ar putea prăbuşi.

Practic, malul a fost "măturat" pe un tronson de circa 30 de metri lungime, cu tot cu digul din gabioane. Sâmbătă şi duminică, în încercarea de a-l proteja, jandarmii şi pompierii au aruncat peste 2.000 de saci de nisip. De luni, în zonă au fost aduse mai multe utilaje, care au început să sape în albia râului, astfel încât apa să nu mai bată în malul respectiv. De asemenea, mai multe prefabricate din beton armat au fost descărcate dintr-un trailer al armatei.

Pe acelaşi subiect: 

De luni, la intrarea din Centura de Est a Ploieştiului spre fosta groapă a fost postat un paznic, pentru interzicerea accesului, iar echipajele de jandarmi şi pompieri au fost retrase. Potrivit unor informaţii din administraţia locală, există temerea că o parte din mal s-ar putea prăbuşi, mai ales că s-a îmbibat cu apă.

Într-un astfel de scenariu, există riscul ca, pe lângă pământ, în râu să ajungă şi cantităţi uriaşe de deşeuri, de la fosta groapă de gunoi a Ploieştiului.

Anunţul oficial al Primăriei

La ora actuală, nivelul şi debitul râului Teleajen au scăzut, iar, în acest context, s-a decis realizarea a două canale pentru devierea apei. În zona digului de pe râul Teleajen au fost deja transportate 16 dale în greutate de 6 tone fiecare, în vedere consolidării peretelui afectat, a anunţat Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă.

“Lucrarea respectivă este una provizorie, menită să susţină digul până la primăvară, când vom începe un amplu proiect de consolidare. Încă de sâmbătă seară, când am fost alertaţi cu privire la această problemă, am colaborat direct cu specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgență Prahova, ai Administraţiei Naţionale Apele Române, sucursala Prahova şi Instituţia Prefectului - judeţul Prahova, în vederea stabilirii rapid a unor măsuri esenţiale, pentru a se menţine în siguranţă municipiul Ploieşti. Zona respectivă va fi atent monitorizată în continuare ”a declarat, în acest context, primarul Andrei Volosevici.

Back To Top