Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
amenda-politieÎn ziua de 19.01.2012, C. Georgian, în vârstă de 19 ani, din Ploieşti, a sesizat prin S.N.U.A.U. „112", faptul că în timp ce se afla pe o stradă din municipiu, i-a fost sustras un autoturism de către doi tineri pe care-i cunoaşte doar după porecle.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Ploieşti, care după primele verificări au stabilit că reclamantul a împrumutat autoturismul în cauză de la un vecin, pentru a-şi rezolva unele probleme personale.
În jurul orelor 17.30, reclamantul s-a întâlnit cu doi tineri pe care îi cunoaşte, şi care i-au cerut autoturismul, spunându-i că au acordul proprietarului în acest sens.
Întrucat C. Georgian nu era convins că proprietarul le-a dat celor doi acordul de a folosi autoturismul, a apelat S.N.U.A.U. „112", reclamând că acesta i-a fost sustras .
Cei doi tineri au fost identificaţi, fiind stabilit faptul că întradevăr aveau acordul proprietarului de a folosi autoturismul. În consecinţă C. Georgian a fost sancţionat contravenţional pentru alarmarea fără motiv a poliţiştilor.
Back To Top