Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Aproape 200 de elevi pregătiți în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova au primit, la final de an, premii în valoare de 97.650 de lei, pentru performanțele deosebit obținute la concursurile la care au participat.

 

“Premiile reprezintă o recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație. Elevii premianți au obținut medalii/premii/mențiuni la olimpiadele școlare și concursurile naționale, interjudețene și județene, la disciplinele pentru care s-au pregătit în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova – Ploiești. Ca în fiecare an, fondurile sunt alocate integral de la bugetul local al Primăriei Ploiești”, au transmis reprezentanții CJE Prahova.

În total au fost acordate 186 de recompense, astfel:

* 40 premii Categoria I – 1000 lei, pentru un punctaj de minim 70 puncte 

* 50 premii Categoria II – 600 lei, pentru un punctaj cuprins între 40 și 69 de puncte 

* 53 premii Categoria III – 400 lei pentru un punctaj cuprins între 30 și 39 de puncte  

* 43 premii Categoria IV – 150 lei, pentru un punctaj cuprins între 5 și 29 puncte    

Punctajele au fost calculate pentru elevii înscriși în vederea obținerii acestor premii și în baza criteriilor anunțate de reprezentanții CJE.

“Un an extrem de greu pentru educație, dar rezultatele voastre ne-au demonstrat că avem o școală de excelență performantă! Ne-au demonstrat că sunteți extrem de pasionați și determinați să vă perfecționați și să deveniți mai buni!

Felicitări, dragii noștri, pentru rezultatele frumoase obținute și mult succes în continuare!

Felicitări tuturor cadrelor didactice care v-au stat alături și părinților care vă susțin permanent!” a transmis echipa Centrului de Excelență Prahova cu prilejul premierii celor mai valoroși elevi prahoveni din actuala generație.

 

Back To Top