Categorie: Actual

Agenția Europeană a Medicamentului recomandă vaccinul Moderna împotriva COVID-19 pentru autorizarea condiționată în Uniunea Europeană. Miercuri, la finalul analizei comisiei de experți, EMA a anunțat că vaccinul îndeplinește criteriile de siguranță și eficacitate.

 

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 a precizat, în aceste condiții, că, în urma acestui anunț, Comisia Europeană urmează să elibereze autorizația condiționată de punere pe piață pentru vaccinul dezvoltat de Moderna.

“Acesta este al doilea vaccin împotriva COVID-19 pe care EMA îl recomandă pentru autorizare, în urma analizei temeinice a datelor de siguranță, eficacitate și calitate derivate din studiile clinice care au implicat în jur de 30.000 de voluntari.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani”, a precizat CNCAV.

Comisia Europeană a semnat, pe 25 noiembrie 2020, un contract cu compania Moderna ce prevede achiziția a 80 de milioane de doze care să fie disponibile statelor membre, cu opțiunea de a accesa ulterior alte 80 de milioane de doze.

Foto: Getty Images via bbc.com

Back To Top