Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
sabieÎn ziua de 20 ianuarie, un ploieştean a sesizat Secţia 2 Poliţie Ploieşti despre faptul că în apartamentul său a pătruns fără drept, un bărbat înarmat cu o sabie, care îl ameninţă atât pe el cât şi membrii familiei sale.

La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe suspect: N. Nicolae, în vârstă de 23 de ani, din verificări rezultând că acesta a avut anterior o relaţie de concubinaj, cu fiica apelantului.
În ziua respectivă, N. Nicolae a mers la domicilul fostei concubine, şi pe fondul unor discuţii contradictorii, a ameninţat-o pe aceasta şi pe membrii familiei ei, cu o sabie pe care iniţial o avea sub haina cu care era îmbrăcat.
El a refuzat să părăsească locuinţa apelantului, la cererea justificată a acestuia. Asupra lui N. Nicolae, poliţiştii au găsit o sabie confecţionată artizanal din material feros, cu lungimea totală de 97 cm.
Pe numele lui, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare. El a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă.
Back To Top