Categorie: Actual

Din 8 februarie, prima zi a semestrului al doilea, elevii și preșcolarii ar putea reveni în școli și grădinițe. Decizia finală va fi luată marți și, cu siguranță, nu va fi vorba totuși despre o revenire la normalitate.

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat că, în anumite cazuri, cursurile vor rămâne în on-line. Măsura se referă la elevii care au contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică (au vulnerabilităţi), elevii care au în familie aparţinători cu vulnerabilităţi medicale (certificate ca atare), elevii care prezintă simptome, respectiv profesorii care prezintă vulnerabilităţi sau simptome.

Tocmai de aceea, conducerile unităților de învățământ se vor confrunta cu o nouă provocare. Orarele, și așa destul de greu de întocmit, vor trebui să țină cont de un nou aspect: ce dascăli vin să predea în școală și care dintre ei vor ține orele de acasă.

“Ţine de conducerea şcolii să asigure un orar specific, în aşa fel încât acele cadre didactice care nu pot veni la şcoală din motive medicale certificate să aibă orele grupate într-o singură zi, zi în care elevii să nu meargă la şcoală şi să continue on-line pentru acele situaţii în care profesorii au interdicţie de prezenţă fizică în şcoală”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Foto ilustrație

Back To Top