Ministrul Sănătății a cerut, în urma tragediei petrecute la finalul săptămânii trecute, la Institutul “Matei Balș”, un raport privind modul în care au fost implementate, la nivelul unităților sanitare, măsurile prevăzute în notele-raport înaintate instituției, în ultimii doi ani, cu privire la aspecte din domeniul apărării împotriva incendiilor.
Documentul transmis anul trecut, către MS, precizează că, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2020, “au fost efectuate controale de prevenire a incendiilor la 488 unităţi sanitare cu paturi, cu prilejul cărora s-au constatat 3.934 încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor. Pentru încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor au fost aplicate 225 amenzi în cuantum de 1.046.602 lei şi 2.766 avertismente”.
La data de 16 noiembrie 2020, în România existau 1.329 de clădiri aparținând celor 553 de unități sanitare cu paturi (de stat și private) din România, dintre care 310 erau autorizate privind securitatea la incendiu, iar 52 doar parțial autorizate, 302 clădiri de spitale funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, iar 182 dintre ele nu obținuseră nici măcar avizul. La acel moment, 728 de clădiri de spitale intrau în categoria celor care nu fac obiectul autorizării privind securitate ala incendiu.
Conform legislației în vigoare, o clădire se poate afla în una dintre următoarele situații:
- deține autorizație de securitate la incendiu
- funcționează fără autorizație de securitate la incendiu (în condițiile în care a fost edificată după nul 1992 sau a fost construită anterior acestui an și asupra ei s-au executat lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației)
- nu necesită autorizație de securitate la incendiu întrucât nu s-a schimbat destinația și/sau nu s-au executat lucrări de modificare
- autorizate parțial – în sensul în care autorizația a fost emisă pentru un etaj sau o secție din interiorul clădirii.
Nota cuprinde și o sinteză a deficiențelor în domeniul apărării împotriva incendiile constatate în timpul controalelor la secțiile ATI. Sunt 17 nereguli regăsite în mai multe spitale din România. În Prahova, situația se prezenta astfel:
* Fără autorizație de securitate la incendiu: clădiri de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și de la Spitalul Municipal Câmpina
* Nu se asigură verificarea periodică a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor: Spitalul Județean de Urgență Ploiești
* Nu se asigură condițiile de evacuare în caz de situații de urgență: Spitalul Municipal Câmpina; Spitalul de Pediatrie Ploieşti; Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti; Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga; Spitalul Orăşenesc Sinaia; Spitalul Orăşenesc Vălenii de Munte, Centrul Medical Sanconfind; Spitalul Lotus Ploieşti; Proartmed Medical Center SRL - Clinica Medicală Roua
* Instalațiile electrice se exploatează cu defecțiuni, improvizaţii sau în condiţii în care se generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor: Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti; Spitalul Orăşenesc Sinaia; Spitalul „Sfânta Filofteia" Mizil; Spitalul Orăşenesc Urlaţi
* Nu este constituit Serviciu Privat pentru Situații de Urgență: Spitalul Municipal Câmpina; Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti; Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti
Pe lângă aceste probleme, în alte spitale din țară au fost depistate probleme ca: lipsa condițiilor privind limitarea propagării focului si fumului în interiorul construcțiilor; neechiparea construcțiilor cu instalații de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor; nefuncționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor; neechiparea construcțiilor cu instalații de hidranți exteriori/interiori de incendiu; nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori de incendiu; lipsa mentenanței pentru instalațiile de detectare, semnalizare, alarmare a incendiilor; lipsa mentenanței instalațiilor de stingere a incendiilor; lipsa stingătoarelor; nefuncționarea instalației de iluminat de securitate; lipsa marcajelor pentru căile de evacuare care nu sunt prevăzute cu instalație de iluminat de securitate; lipsa verificării periodice a instalațiilor de către personal atestat; lipsa condițiilor de acces al autospecialelor de intervenție la obiectiv.
Nota-raport din 2019 -------------- AICI.
Nota-raport din 2020 -------------- AICI.
Foto ilustrație