Categorie: Actual

Învățământul prahovean este în doliu. Inspectoratul Școlar Județean Prahova a anunțat dispariția dintre noi a fostului inspector școlar general adjunct, prof. Jan Ștefan.

 

“S-a stins din viață domnul ȘTEFAN Jan, eminent profesor, director și inspector școlar, soț și tată minunat.

Domnul Ștefan Jan s-a născut la 28 martie 1949, în Craiova. În 1972 a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București. A obținut prin concurs o catedră de istorie, la Liceul Electroputere din Craiova, unde a cunoscut-o pe doamna Soltan Octavia, profesoară de limba franceză, născută în Ploiești.

Imediat după revoluție, în 1990, s-a transferat la catedra de istorie de la Liceul Industrial «1 Mai» din Ploiești. Între 1993-2001 a fost directorul acestei unități de învățământ, liceu care a cunoscut o dezvoltare deosebită în vremea directoratului său.

Calitățile manageriale remarcabile le-a etalat cu multă abnegație și devotament în executarea funcției de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Prahova, în perioada 2001-2005.

A avut un rol deosebit în pregătirea școlilor prahovene pentru trecerea la noua paradigmă educațională, generată de integrarea României în Uniunea Europeană și a fost un excelent amfitrion al mai multor olimpiade și concursuri școlare.

A iubit școala și pe slujitorii săi, nu demult urându-le profesorilor prahoveni multă putere de muncă și viață îndelungată.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

Prof. Tudor IANCU” este mesajul publicat de ISJ Prahova.

Back To Top