Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, dorește modificarea ordinului comun emis cu ministrul Sănătății, privind condițiile în care pot fi suspendate cursurile în învățământul preuniversitar, dar vorbește totodată și despre posibilitatea modificării structurii anului școlar și chiar a calendarului examenelor naționale.
Ministrul vrea ca ordinul comun emis cu Ministerul Sănătății să fie modificat astfel încât cursurile fizice să fie suspendate complet doar în localitățile carantinate, nu și după atingerea unei rate a infectărilor de 6 la mie. Cîmpeanu a vorbit, marți, și despre faptul că are în vedere modificarea structurii anului școlar.
”Având în vedere agravarea situaţiei epidemiologice, vom lua în considerare modificarea structurii anului şcolar, în aşa fel încât, printr-o prelungire a vacanţei de primăvară, să reprogramăm, dacă va fi cazul, examenele naţionale. Cert este că ne dorim ca ele să fie organizate cu prezenţă fizică pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, citat de News.ro.
Elevii din învățământul preuniversitar au o vacanță de Paștele catolic, în perioada 2 – 11 aprilie 2021, și alta de Paștele ortodox, în perioada 30 aprilie – 9 mai 2021, potrivit actualei structuri a anului școlar.
Update - „Examenul de evaluare națională se va muta după examenul de bacalaureat și în acest fel încercăm să perturbăm cât mai puțin structura anului școlar și a anului universitar”, a anunțat ministrul Educației, în cadrul conferinței World Vision - Edupedu. Potrivit acestuia, probele de Bac vor avea loc la datele știute, întrucât modificarea calendarului ar da peste cap programul admiterii la facultate și calendarul anului universitar.