Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Ministrul Educației a modificat, printr-un ordin, reglementările privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.

Schimbările stabilite prin ordin de ministru vizează calendarul, dar și modalitatea de înscriere la admitere, întrucât aceasta se va putea face inclusiv de la distanță, on-line sau prin poștă. Părinții care vor dori să aducă actele la școală personal vor trebui să anunțe acest lucru: “Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă. (2) Depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate. (3) În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie. (4) Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii. (5) În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/ părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. (6) Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă”, prevede noul ordin.

În următoarele două săptămâni, elevii de clasa a VIII-a vor primi Ghidul candidatului.

Candidaţii la admitere vor completa fișele cu opțiuni între 16 și 22 iulie, iar repartizarea computerizată este programată să aibă loc pe 24 iulie.

Ordinul ministrului Educației poate fi consultat aici.

Back To Top