Categorie: Actual

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, un cod galben valabil în aproape toată țara, până la ora 21.00.

“Pe parcursul zilei de sâmbătă (12 iunie) în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp”, anunță meteorologii, menționând că manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici și pe intervale mai scurte de timp.

Avertizare este valabilă în București și în județele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

Back To Top