Tribunalul Prahova a admis, luni, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru 16 dintre cei 17 inculpaţi din “lotul Ciorani”, anchetați într-un dosar de fraudă electorală (VEZI DETALII).
Printre cei arestați preventiv se numără și primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, acuzat de instigare la infracțiunea de falsificare a documentelor și evidențelor electorale în formă continuată (20 de acte materiale).
Instanța de fond, Judecătoria Ploiești, respinsese solicitarea procurorilor PCA Ploiești (VEZI DETALII), care au contestat hotărârea de joi a instanței și a obținut, astăzi, câștiga de cauză.
Alături de edil au mai fost arestați preventiv alți 15 inculpați, până pe 13 iulie inclusiv, iar față de al 16-lea a fost luată măsura plasării în arest la domiciliu, pentru 30 de zile.
Hotărârea de luni a Tribunalului Prahova este definitivă.