Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Toti reprezentantii Romaniei la IOI 2021 - Singapore au fost medaliati
Categorie: Actual

Toți cei patru elevi care au reprezentat anul acesta România la Olimpiada Internațională de Informatică – Singapore 2020 au obținut medalii, iar performanța lor contribuie la clasarea țării noastre pe locul al treilea  în clasamentul mondial în funcție de palmaresul la edițiile de până acum.

Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică a anunțat rezultatele obținute, anul acesta, de lotul României:

Medalie de aur - Ioan Popescu de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu

Medalie de argint - Tiberiu Ioan Mușat de la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” din București

Medalie de Bronz - Alexandru Luchianov de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București

Medalie de Bronz - Mircea Donciu de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București

Din echipa oficială a României au mai făcut parte: Team Leader - prof. Adrian Panaete de la Colegiul Național ”August Treboniu Laurian” din Botoșani, Deputy Leader - stud. George Chichirim de la University of Oxford, Adjunct – prof. Petru Simion Oprița de la Liceul ”Regina Maria” din Dorohoi.

Locul al treilea pentru România, la IOI, în clasamentul tuturor edițiilor

“Trebuie să menționăm un fapt remarcabil legat de performanța din acest an care face ca acest an să fie unul special pentru România. Astfel, când SEPI a demarat întregul proces de selecție care a culminat cu aceste momente minunate, unul dintre obiectivele propuse a fost păstrarea poziției României în ierarhia mondială. Performanța realizată de Giovani, Tibi, Alex și Mircea îi face mai mult decât laureații acestei ediții, îi face membri speciali ai uriașei echipe de performeri români din toate timpurile. Prin cele patru medalii obținute acum România reușește să urce pe podiumul clasamentului pe total medalii din toate timpurile, egalând Polonia pe poziția a treia. Doar echipele Chinei și Rusiei au în palmares mai multe medalii IOI decât România”, subliniază reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică.

Foto: Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică

Back To Top