Aproape 500 de persoane au votat la Șotrile, până la ora 10.00, în primele trei ore ale scrutinului pentru alegerea primarului (VEZI DETALII).
Potrivit datelor oficiale, prezența la ora 10.00 a fost de 18,18%, cu 473 de alegători care trecuseră deja pe la urne.
Zeci de polițiști sunt pregătiți să răspundă sesizărilor
Peste 40 de polițiști sunt mobilizați pentru protecția secțiilor de votare, soluționarea cu celeritate a eventualelor sesizări de incidente electorale și constituirea rezervelor de intervenție, a anunțat IJP Prahova, duminică dimineață. “În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au asigurat paza celor 5 secții de votare, pe care le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte, astfel încât în această dimineață, la ora 7.00, procesul de vot a început fără probleme. Anterior zilei votului, pentru a preveni situațiile de risc pentru cetățeni, pompierii au efectuat controale în scop preventiv în secțiile de vot și instruiri cu membrii birourilor electorale asupra modalităților practice de evacuare a persoanelor, precum și a materialelor și documentelor specifice procesului electoral. În legătură cu procesul de votare, precizăm faptul că au dreptul să voteze toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor care se află sub efectul unei hotărâri judecătorești definitive prin care li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege”, a informat IJP Prahova.