Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Sistemul de Cazier Judiciar este actualizat
Categorie: Actual

În aceste zile, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar ROCRIS va fi modernizat și actualizat, a anunțat Poliția Română, autoritățile menționând că, în aceste condiții, platforma nu va funcționa în regim normal.

Potrivit informării transmise de IGPR, “vor fi primite în continuare cereri de eliberare a cazierului, documentele urmând a fi eliberate în termenul de 3 zile, prevăzut Legea nr. 290/2004, privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Certificatele nu mai pot fi eliberate pe loc

“La nivelul județului Prahova, în perioada 29 iunie – 30 iunie a.c., activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar se va întrerupe ca urmare a faptului că se efectuează activități de finalizare a operaționalizării Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Timp de două zile, la nivelul ghișeelor teritoriale, cetățenii vor avea posibilitatea să depună cereri de eliberare a certificatului de cazier judiciar cât și cereri de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală, documente care vor fi eliberate conform prevederilor legale în termen de 3 zile, fără a exista posibilitatea ca acestea să fie depuse on-line”, au explicat, marți dimineață, și reprezentanții IJP Prahova.

Back To Top