Cât ai fi dispus/ă să plăteşti pentru sănătatea copilului tău? Pusă în faţa unei situaţii imposibile, după ce fetiţa lor de trei ani şi jumătate a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer, impreviziblă, o familie a ales să o interneze la o clinică din Franţa, iar pentru a susţine costurile cu tratamentul, care sunt de-a dreptul uriaşe, a organizat o serie de acţiuni caritabile, cu sprijinul mai multor oameni cu suflet mare, care au fost impresionaţi de povestea micuţei. Următorul pas către strângerea sumei necesare are loc la finalul acestei săptămâni, când în centrul Ploieştiului e programat un târg caritabil.
Otilia Maria, un copil de numai 3 ani și jumătate, plin de viață, trăia o copilărie fericită alături de familie și prieteni până acum puțin timp când totul s-a schimbat, din senin, începând să aibă probleme de respirație. După mai multe diagnostice puse în grabă, în urma unor investigații mai amănunțite, a primit cel mai sumbru diagnostic: Formațiune tumorală care acoperă întreaga cutie toracică, având o greutate de 2kg. Un coșmar care însă nu se oprește aici. Nu este o tumoare normală, este una foarte agresivă din cauza localizării, astfel îngreunându-i foarte mult respirația. Pe zi ce trece riscă să se sufoce. Pentru a avea șansa de a reveni la joacă, acolo unde îi este locul unui copil, a fost nevoie urgentă de transfer la o clinică din străinătate.
Până acum, prin implicarea mai multor personalităţi, mai ales din lumea sportului, au fost scoase la licitaţie o serie de obiecte de colecţie, iar sumele strânse au fost oferite familiei. Din donaţii şi din aceste licitaţii, părinţii au strâns până acum circa 410.000 de euro, în condiţiile în care costul total pentru tratamentul în Franţa este estimat la un milion de euro. Următorul pas este târgul caritabil, programat în perioada 10-11 iulie, în parcul din faţa Helelor Centrale din Ploieşti. În cadrul acestui eveniment, vor fi puse în vânzare numeroase bunuri care au fost donate de binevoitori în speranţa ajutării micuţei, iar toate fondurile strânse astfel vor fi oferite familiei. Persoanele care vor să ajute o pot face în mai multe moduri, fie participând la târg şi achiziţionând produse, fie făcând donaţii în bani în conturile deschise de tatăl Otiliei, fie donând produse care ar putea fi valorificate. Evenimentul din perioada 10-11 iulie este organizat de mai mulţi oameni cu suflet mare, impresionaţi de povestea Otiliei, cu implicarea Primăriei Ploieşti, SGU Ploieşti, Asociaţiei "Din suflet cu dragoste de copii", Vată pe Băț la Piticul Șugubăț, Lucky Wedding Agency, Mihai&Ariana- Producție publicitară, Salon de înfrumusețare ”Marigold” Ploiești, Tutti Caffe, My Pocket Planner App, Alexandra Drăgoi Hairdresser. Atmosfera va fi asigurată de mai mulţi artişti locali, Teatrul Ancuța, DYA Fun - Diana Uță, Clubul Artist, Happy Dance Art - Alexandra Negulescu (Zizik), Trupa Er Dance, Latin Love Dance School, magician Victor Dorobanțu, iar pe parcursul evenimentului vor fi organizate şi ateliere de creație susținute de către JoyKids Ploiești (Mihaela Cristina Dumitrașcu) și ateliere terapeutice pentru copii ”Emoții în culori”- psiholog Andra Nicoleta-Patulea.
Cum puteţi ajuta
"Am fost impresionați de drama acestui copil și vrem să facem tot ce ne stă în putere pentru a contribui financiar la tratamentul extrem de costisitor pe care Otilia îl urmează în Franța. Am strâns foarte multe produse, jucării, cărţi, electrocasnice şi altele, pe care le vom pune în vânzare la târg. Toţi banii strânşi vor ajunge la familie. Cei care vor să contribuie cu produse le pot aduce la punctul de colectare de la stadion sau pot apela la voluntarii noştri", a anunţat Viviana Georgescu, unul dintre organizatorii târgului.
Punctul fix de colectare a donaţiilor este la intrarea principală din stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti. Persoanele interesat pot apela şi la Mădălina (zona Ploieşti Nord- 0721562232), Raluca (zona Ploieşti Nord- 0761234052), Gabriela (zona Ploieşti Sud- 0737434411), Viviana (Ploieşti centru, Bucureşti- 0726434560), Ana (zona Malu Roşu- 0737657687), Florentina (Valea Călugărească- 0799359550), Victoria (Floreşti, Băicoi- 0720616742) sau Iulia (Brebu, Câmpina-0724166462).
Conturile în care se pot face donații, deschise pe numele tatăului fetei, Paul Oncescu, sunt:
RO28BTRL04501203S89584XX – Ron
RO03BTRL04504203S89584XX – Euro
Revolut: RO56BREL0005507017740100; @paul8wecy; +40 724059144