Patru accidente în lanț s-au produs, vineri, până la această oră, pe A2 București – Constanța, în condițiile în care, pe anumite porțiuni, vizibilitatea scade sub 50 de metri, din cauza ceții.
Şaisprezece persoane, inclusiv cinci copii, au fost rănite, fiind transportate la spital, Alte opt au primit îngrijiri medicale la fața locului.
În total, 55 de autovehicule, în care se aflau 155 de persoane au fost implicate în patru accident produse în zona Medgidia, pe sensul spre litoral al șoselei.
La nivelul judeţului Constanţa au fost activate Planul Roşu de Intervenţie, dar şi planul alb, care se referă la organizarea activităţii în cadrul spitalului în cazul unei situaţii cu multiple victime. Planul Roşu a fost dezactivat de la ora 10.30.
Avertizare de ceață și vizibilitate scăzută pe A2 București - Constanța
Infotrafic avertizează că în zonă se circulă în condiții de ceață, iar vizibilitatea scade, în unele locuri, sub 50 de metri.
În cel mai grav accident de pe A2, produs pe 5 noiembrie 2016, la kilometrul 67, patru persoane au murit și 57 au fost rănite. 29 de mașini au intrat în coliziune, atunci, de asemenea într-un accident produs în condiții de ceață.
Update: 57 de răniți în accidentele de pe Autostrada Soarelui
Foto: Directia Regionala de Drumuri si Poduri Constanta