tce lasa elevii fara gratuitate
Categorie: Actual

La sfârșitul lunii iulie, operatorul de transport public din Ploiești a emis un comunicat prin care a anunțat că, începând cu data de 1 septembrie 2021, elevii din clasele a XII-a nu vor mai beneficia de abonamente gratuite pentru transportul local în comun. 

Prin intermediul unui comunicat de presă, Consiliul Județean al Elevilor Prahova atrage atenția asupra faptului că, în contextul în care decizia T.C.E.  SA ar rămâne în vigoare, un număr mare de elevi ar trebui să plătească sume considerabile pentru a circula cu mijloacele de transport public. Mai mult, Consiliul Județean al Elevilor consider că decizia TCE reprezintă o încălcare a prevederilor legislației în vigoare, în contextul în care în Legea Educației Naționale se precizează foarte  clar faptul că „elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local (…) pe tot parcursul anului calendaristic”. O astfel de măsură este inacceptabilă, motiv pentru care Consiliul Județean al Elevilor Prahvoa solicită ferm operatorului S.C. T.C.E. S.A. Ploiești și autorităților publice locale să își respecte obligațiile legale și să revină asupra deciziei, în așa fel încât elevii ploieșteni să nu fie prejudiciați.   

„Drepturile elevilor nu se negociază”

„Cu o lună înainte de începerea cursurilor, reprezentanții S.C. T.C.E. S.A. ne arată faptul că respectarea legislației și  asigurarea gratuității pe transportul în comun pentru  elevi nu se regăsește printre prioritățile acestora, deși  Legea  educației naționale reglementează clar aceste aspecte. Drepturile elevilor nu se negociază și nici nu sunt opționale”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova.

Back To Top