Încă un grup de turiști neechipați corespunzător a apelat la ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî de pe munte, după abordarea unui traseu foarte dificil.
Trei tineri din București au încercat, joi, să meargă pe Valea Gălbinelor (zona Coștila). Potrivit salvamontiștilor din Bușteni, acesta este un traseu nemarcat, pentru turiștii experimentați. Cei trei nu aveau însă nici echipament corespunzător și nici încălțăminte adecvată. De fapt, abordaseră traseul în... pantaloni scurți!
Evident, cei trei au rămas blocați și, în jurul orei 15.00, au cerut ajutorul Salvamont Bușteni. Misiunea salvatorilor montani s-a încheiat după aproape șase ore.
Foto: Salvamont Bușteni