video taximetrist politie trafic
Categorie: Actual

Pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol au fost publicate imagini surprinse cu o cameră de bord în momentul în care taximetristul ploieștean recalcitrant, oprit în trafic acum două seri și în prezent cercetat pentru ultraj, este scos din mașină și preluat de polițiști. Sindicaliștii relatează și cum s-au derulat evenimentele, criticând decizia procurorului de caz, de a nu lua măsura reținerii față de individul în cauză.

"«Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi în timpul liber și vezi tu!»

Acestea au fost amenințările adresate de către un șofer unui polițist în sediul Biroului Rutier Ploiești.

Totul a început ieri, în jurul orei 20:00, când membrii unui echipaj de Poliție Rutiera au depistat în trafic, pe Șoseaua Vestului din Municipiul Ploiești, un taximetrist în vârstă de 33 de ani care nu purta centura de siguranță și vorbea la telefon fără a avea un dispozitiv hands-free în funcțiune.

La momentul interceptării în trafic, șoferul a fost extrem de iritat pentru că polițiștii «s-au găsit să-l oprească tocmai pe el», spunându-le că nu dorește să le înmâneze documentele si ulterior, punându-se în mișcare către direcția unuia dintre agenții de poliție, fiind cât pe ce să-l acroșeze.

Întrucât integritatea fizică i-a fost pusă în pericol, colegul nostru l-a somat cu armamentul din dotare fără a executa vreun foc, solicitându-i șoferului să oprească motorul mașinii, acesta conformându-se după ce la fața locului au sosit și alte echipaje în sprijin pentru a-l conduce la sediul poliției.

La sediul Biroului Rutier Ploiești, în prezența a 5 polițiști,  individul în cauză l-a amenințat pe colegul nostru care îl somase să oprească motorul mașinii întrucât comportamentul său reprezenta un real pericol pentru ceilalți participanți la traficul rutier, spunându-i agentului de politie să nu creadă că stă 24 din 24 de ore îmbrăcat în uniformă,că îl va întâlni în timpul liber și va vedea el.

Colegul nostru și-a sesizat imediat superiorii cu privire la ultrajul comis asupra sa, însă procurorul de caz a precizat că nu se impune măsură reținerii întrucât individul nu prezintă pericol public.

În continuare constatăm dubla măsură în ceea ce privește infracțiunile de ultraj, în contextul în care în cursul acestui an, un bărbat a fost arestat preventiv doar pentru că a amenințat un judecător prin intermediul unui document transmis prin fax la Judecătoria Sighetu Marmației.

Ne întrebăm cum ar mai putea polițiștii să-și facă datoria cu devotament și curaj pentru a-i apăra pe cetățeni dacă inclusiv procurorii tratează cu o lejeritate exagerată faptele de ultraj comise comise împotriva polițiștilor și cât de în siguranță ar mai trebui să se simtă simplii cetățeni în aceste condiții...”, au comentat reprezentanții Sindicatului Europol.

Imaginile pot fi văzute AICI.

Back To Top