Senatorul PNL Roberta Anastase a reacționat după ce miniștrii USR PLUS s-au împotrivit discutării proiectului de OUG pentru programul Anghel Saligny în ședința de astăzi a Guvernului.
„Programul Anghel Saligny e esențial pentru dezvoltarea localităților României! Prin acest program se vor realiza drumuri, gaze, apă și canalizare la care mulți români nu au încă acces. De aceea, PNL nu cedează la amenințări și susține adoptarea lui în Guvern cât mai curând posibil”, a transmis senatorul Roberta Anastase prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.