Categorie: Actual

Un accident rutier a avut loc pe DN 1B, în zona localității Valea Călugărească. O persoană a fost rănită după impactul dintre trei autoturisme.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 1B Ploiești – Mizil, în zona localității Valea Călugărească. Conform ISU Prahova, sunt implicate trei mașini, din care una parcată, în care se aflau trei adulți și un copil. La fața locului intervin o autospecială de stingere și o ambulanță. Polițiștii au anunțat că o persoană a fost rănită. Traficul în zonă se desfășoară dirijat, pe un fir, alternativ.

Back To Top