Categorie: Actual

Deputatul PSD Bogdan Toader a criticat activitatea conducerii Consiliului Județean Prahova, spunând, printre altele, că doar proiectele din localitățile conduse de primar liberali sunt sprijinite de la bugetul județului.

„Consilierii județeni au depus mai multe întrebări, încă așteptăm răspunsurile deoarece vorbim despre proiecte importante. Un astfel de proiect se referă la DJ 720 și prevede modernizarea și reabilitarea acestuia, plus un sens giratoriu la intersecția cu DN 1. Acest proiect se afla într-un stadiu înaintat, dar dacă lucrurile nu avansează există riscul să se piardă fondurile europene”, a declarat Bogdan Toader. Acesta a vorbit și despre modul în care Consiliul Judeţean a alocat 1,35 milioane de lei către cinci primării din Prahova pentru derularea în parteneriat a unor proiecte care vizează fie extinderea reţelelor de gaze, fie îmbunătăţirea condiţiilor din unităţile de învăţământ: „Am sesizat în trecut că Ploieștiul a fost neglijat, dar am sperat că prin aceste asocierile făcute cu localitățile vor veni bani și către alte proiecte. Nu înțeleg cum s-au stabilit localitățile care au primit fonduri, au vut o intrare mai bună, s-au mișcat mai repede cu documentația?”.

Back To Top