Autoritățile au dat replica, în mediul on-line, zecilor de mii de oameni care au protestat în Capitală și în mai multe orașe din țară, în principal împotriva vaccinării și a măsurilor impuse în contextual pandemiei.
“În aceste momente, cu aceeași credință, sute de medici luptă pentru salvarea vieților unor pacienți cu forme severe de COVID-19.
Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza COVID-19 (184 de pacienți decedați).
Din cei 184 de pacienți decedați, 170 erau nevaccinați (92%).
1.412 persoane sunt internate la ATI, din care 20 sunt minori.
11.328 de persoane sunt internate pe secții, din care 325 sunt minori.
Acesta este bilanțul COVID-19 din ultimele 24 de ore!
Până când???
Vă rugăm: ascultați sfatul medicilor!
Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!
Prin vaccinare împotriva COVID-19:
- se reduce riscul de infectare;
- se reduce riscul de transmitere a virusului;
- se reduce considerabil riscul de spitalizare;
- se reduce considerabil riscul de deces” este mesajul publicat pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
Ulterior, autoritățile au lansat, tot prin intermediul rețelelor de socializare, propriul manifest, #NUVREAU, amintind că peste 37.000 de pacienți Covid au murit până acum, în România, iar la acest moment sunt pline aproape toate secțiile din țară.

Foto: RO Vaccinare