bani salariu minim portofel
Categorie: Actual

În Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe țară de la 1 ianuarie 2022.

Salariul minim brut pe țară ar urma să crească, de la începutul anului viitor, cu aproape 11%, de la 2300 la 2.550 de lei.

“Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră”, se arată în hotărârea de Guvern.

Din cei 2.500 de lei, angajații plătiți cu salariul minim vor rămâne cu un net de 1.524 de lei, după reținerea contribuțiilor.

Back To Top