Printr-o hotărâre adoptată săptămâna trecută, Guvernul a repartizat peste un miliard de lei către autorităţile publice locale din toată ţara. Prahova a primit aproape 35 de milioane de lei, din care 600.000 de lei vor ajunge la Florești.
Comuna este localitatea rurală din Prahova care a primit cel mai mare sprijin de la Guvern, la această rectificare. Doar pentru această localitate și pentru Drajna s-au repartizat câte 600.000 de lei. Banii sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare până la finalul anului, a celor necesare în unităţile sanitare în contextul pandemiei şi pentru cofinanţările la proiectele europene. Rectificarea a venit în contextul în care localitățile din toată țara se confruntă cu încasări mai mici la bugetul local, anul acesta, în contextul pandemiei, iar sumele din Fondul de rezervă au rolul de a sprijini administrațiile locale.