Categorie: Actual
arestat_mascatiLa data de 12.02.2012, Dispeceratul Secţiei 4 Poliţie Ploieşti a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că un bărbat se află pe strada Amzei din municipiu şi ameninţă trecătorii cu un topor.

Suspectul a fost identificat la scurt timp de poliţişti, acesta fiind Ţ. Mihai, în vârstă de 26 de ani, din Ploieşti. Din primele verificări efectuate, a rezultat că în urma unui conflict avut cu un vecin, suspectul a luat un topor din curtea locuinţei şi a ieşit pe stradă, unde a tulburat liniştea publică şi a ameninţat mai mulţi trecători.
Totodată, el a lovit un bărbat cu partea neascuţită a toporului.
Întrucât nu prezenta urme vizibile de violenţă, bărbatul lovit a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, el rezervându-şi dreptul de a se prezenta ulterior la medicul legist.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, lovire sau alte violenţe, ameninţare, şi port fără drept al unui obiect confecţionat pentru lovire.
Suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, el urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: IPJ Prahova 

Back To Top