Categorie: Actual

Una dintre variantele care vor fi discutate diseară, la Cotroceni, privind noi măsuri în contextul pandemiei, va fi intrarea în vacanță a învățământului preuniversitar, pentru două săptămâni. Deocamdată este vorba doar despre o propunere. // Update: Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, de luni, școlile și grădinițele sunt în vacanță pentru două săptămâni.

"Toate variantele sunt deschise în condițiile în care nu înțelegem să ne vaccinăm! În situația în care se suspendă și alte activități, în interesul protejării dreptului la sănătate al elevilor și cadrelor didactice, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologica extrem de gravă", a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Această măsură ar însemna ca vacanța de săptămâna viitoare, din învățământul primar și învățământul preșcolar, să fie prelungită cu o săptămână, iar restul claselor să intre într-o vacanță de două săptămâni care nu se afla în structura anului școlar 2021 - 2022.

Vorbim despre o propunere asupra căreia va fi luată o decizie în urma ședinței programate la Palatul Cotroceni, miercuri seară. Întâlnirea vizează stabilirea de noi restricții, în contextul avalanșei de îmbolnăviri din ultimele săptămâni, pe fondul ratei mici de vaccinare.

Update

Klaus Iohannis anunță noi restricții, valabile de luni, în special pentru nevaccinați. Vacanță de două săptămâni, în școli și grădinițe

Back To Top