Prezent la Actualitatea LIVE, directorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, Vlad Mateescu, a anunțat programul Ploiești Jazz Festival și a explicat modul în care se vor desfășura evenimentele.
„Concertele pot fi urmărite atât fizic cât și online, prezentăm o variantă hibrid în sensul în care avem capacitatea sălii de până la 50% cu certificatul verde și avem posibilitatea pentru cei care nu pot veni în sala de concerte să urmărească toate concertele pe platforma noastră, Virtual Concert Hall. Ne puteți urmări de oriunde de pe mapamond și, din punct de vedere tehnic, totul este la cel mai înalt nivel”, a declarat Vlad Mateescu.
Jazz din țara celor 1.000 de lacuri
Ploiești Jazz Festival 2021 a debutat cu un eveniment inedit. Primul concert, Hybrid Symphonic Jazz, a fost susținut de orchestra simfonică, condusă de dirijorul Cristian Spătaru, alături de Elena Mândru Band. Ineditul constă în faptul că orchestra a fost prezentă pe scena Filarmonicii ploieștene, iar Elena Mândru Band va concerta din Finlanda, dar va fi prezentă în fața spectatorilor prin intermediul unor ecrane de mari dimensiuni. „Prin lumini și efecte încercăm să creem ideea de hologramă și de prezență fizică a acestor artiști din Finlanda”, a declarat Vlad Mateescu.
Urmăriți întreaga emisiune aici: