certificat verde sala instanță
Categorie: Actual

Obținerea nui certificat verde nu este obligatorie pentru accesul în instanțe și parchetele de pe lângă acestea, a anunțat Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecătoria Ploiești a emis, duminică, o informare în care arăta că prezentarea unui Certificat verde Covid nu este obligatorie la accesul în sediul instanței, care se face totuși în anumite condiții, valabile și până acum:

VEZI ȘI: Activitățile pentru care certificatul verde COVID a devenit obligatoriu

„Pentru accesul în sediul Judecătoriei Ploiești nu se solicită prezentarea certificatului verde.

In contextul noilor măsuri aplicabile de luni, 25 octombrie, impuse prin HG nr. 1130/22.10.2021, în lipsa unei dispoziții normative exprese referitoare la incidența acestora în privința instanțelor de judecată, raportat la necesitatea asigurării dreptului constituțional de acces la justiție, ACCESUL ÎN SEDIUL JUDECĂTORIEI PLOIEȘTI NU VA FI CONDIȚIONAT DE PREZENTAREA CERTIFICATULUI VERDE, ci se va realiza în continuare după regulile aplicate până în prezent.

Reamintim, pe scurt, principalele reguli de acces în instanță în contextul stării de alertă:

> Accesul este permis doar persoanelor angrenate în soluționarea cauzelor și a celor care au programate activități administrative la compartimentele instanței;

> Accesul în instanță este permis cu cel mult 10 minute înaintea orei stabilite pentru judecarea cauzei respectiv înainte de ora programării la unul dintre compartimentele instanței și doar pentru perioada desfășurării activității respective;

> Sunt obligatorii purtarea măștii de protecție, utilizarea dezinfectanților amplasați la intrarea în instituție și respectarea distanței de 1,5 metri între persoane;

> Se interzice accesul persoanelor care au o temperatură corporală mai mare de 37,7 grade celsius și a celor ce refuză măsurarea temperaturii cu termometrele non-contact la intrarea în clădire;

> Persoanele care nu respectă regulile de protecție pot fi înlăturate din incinta instanței ori a sălii de judecată.”

CSM explică de ce nu este nevoie de Certificat verde pentru accesul în instanțe și parchetele de pe lângă acestea

“Prevederile H.G. nr.1130/2021 pentru modificarea anexelor nr.2 și 3 la H.G. nr.1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, justificate în contextul pandemic existent în România, nu vizează activitatea instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

În urma analizei, atât direcția internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea președintelui CSM, cât și Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, au apreciat că prevederile H.G. nr.1130/2021 nu intră în conflict și nu sunt aplicabile domeniului justiției odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea și desfășurarea activității instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de COVID-19.

În consecință, activitatea instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea se va desfășura în aceleași condiții ca și cele anterioare H.G. nr.1130/2021 atât în ceea ce privește actul de judecată și de urmărire penală, cât și ceea ce privește accesul justițiabililor în sediile acestora, cu respectarea strictă a regulilor de protecție luate de autorități în scopul limitării efectelor pandemiei.

Consiliul Superior al Magistraturii respinge și pe această cale speculațiile publice în sensul împotrivirii față de măsurile restrictive luate prin H.G. nr.1130/2021, subliniind că aplicabilitatea acestui act normativ nu vizează activitățile specifice desfășurate de instanțe și parchetele de pe lângă acestea și recomandă, în continuare, respectarea tuturor măsurilor luate de autorități în scopul limitării efectelor pandemiei”, se arată în comunicatul transmis de CSM duminică seară.

Back To Top