dragoș pătraru starea nației
Categorie: Actual

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, jurnalistul ploieștean Dragoș Pătraru sugerează că ar exista presiuni asupra emisiunii "Starea Nației", în urma criticilor împotriva președintelui Klaus Iohannis.

“De vreo șapte ani, c-am fost la TVR, la Digi sau acum, de aproape 4 ani, la Prima, când taxăm mai dur derapajele tov. Iohannis Klaus la emisiunea Starea Nației și duc eu mâna prea des la umăr ca să înlătur scamele, nu știu cum se face, dar vin așa, niște telefoane, din niște zone. Nu, nu cum suna Rareș Bogdan ziariști și șefi de televiziuni ca să-l dea la telefon pe Oprea interesul național în izmene, dar oameni care ne vor binele și care știu niște oameni care la rândul lor au auzit niște oameni vorbind despre noi, că e mai bine să fim atenți decât să nu fim atenți. Apoi, ca la un semn, ni se dizolvă, așea, audiența, se face de vreo cinci-șase ori mai mică pentru câteva zile (aseară a fost de șase ori mai mică decât joi), cât să pricepem că nu e frumos ce facem. Apoi se face frumos, se ninge, se astea, audiența revine la nivelul care ne permite să ducem și noi bani acasă la final de lună și viața merge mai departe. Sigur, poate să fie o coincidență, doar că, a naibii, se tot repetă”, a scris acesta.

Dragoș Pătraru: “Să ne mai lase și pe noi să spunem ce credem”

“Credeam că presiuni mai mari pe emisiunea asta decât PSD-ul nu poate face nimeni. Mai ales după ce-am pățit la TVR, unde instanța a constatat deja rezilierea ilegală a contractului. E, vreau să vă spun că nu mai sunt atât de sigur!”, spune jurnalistul, înainte de a le transmite un mesaj celor care încearcă să facă presiuni asupra emisiunii sale: “Să ne mai lase și pe noi să spunem ce credem noi c-ar trebui să spunem, măcar până în vară. Și ne cărăm acasă apoi, promitem. Nu vă mai încurcăm, vă lăsăm doar pe voi să faceți jocurile foamei. Mulțu'!”

În primăvara acestui an, Dragoș Pătraru a anunțat că a depus plângere la Poliție după o serie de amenințări primite prin intermediul rețelelor de sozializare.

Back To Top