rata de vaccinare scoli cursuri controale
Categorie: Actual

În prima săptămână de cursuri după vacanța forțată, Corpul de control va demara verificări în unitățile de învățământ în care s-a înregistrat o creștere “greu de explicat” privind rata de vaccinare a angajaților.

Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Sorin Cîmpeanu, imediat după ce a devenit oficial că rata de vaccinare de cel puțin 60% în rândul personalului este criteriul în funcție de care de luni, 8 noiembrie, cursurile pot fi reluate în format fizic.

Verificările derulate de Corpul de control vor viza unitățile de învățământ în care rata de vaccinare a crescut spectaculos în ultima săptămână.

Modul în care a fost calculată rata de vaccinare, verificat de Corpul de control

“Acolo unde au fost schimbări mai greu de explicat sunt pregătite echipele din Corpul de control al ministrului Educaţiei. Nu acuzăm, vrem doar să găsim explicaţia acestor schimbări de vinerea trecută până vinerea asta, pentru că suntem într-adevăr interesaţi de condiţii de siguranţă pentru elevi”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Acesta a reluat anunțul sâmbătă seară, la un post central de televiziune, precizând că verificările vor viza și modul în care sunt respectate, în școli, regulile sanitare.

VEZI ȘI: Cursuri cu prezență fizică, de luni, în 68% dintre școlile și grădinițele din România

Condiții pentru derularea cursurilor în format fizic

Potrivit unui ordin comun emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, publicat vineri seară în Monitorul Oficial, rata de vaccinare de 60% în rândul personalului este condiția pentru ca o unitate de învățământ să poate organiza cursurile în format fizic: “Începând cu data de 8 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat. Începând cu data de 8 noiembrie 2021, reluarea cursurilor se face în regim on-line pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60% din personal este vaccinat. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar emit decizia privind modalitatea de reluare a cursurilor (…), cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB. Trecerea de la scenariul on-line la scenariul cu prezență fizică se face prin decizia consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB, în situația atingerii procentului de 60%. Decizia se ia prin raportare la fiecare zi de vineri, conform situației privind personalul vaccinat, publicată și actualizată săptămânal pe site-ul inspectoratului școlar județean/ISMB”.

Back To Top