Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

călin popescu tăriceanu achitare
Categorie: Actual

Procurorii de anchetă ai Parchetului general din cadrul Secției pentru Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) – cei care au emis rechizitoriul în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu – sunt contrariați după ce colega lor de la Secția judiciară, procuroarea de ședință Irina Kuglay, a solicitat în instanță achitarea fostului președinte al Senatului, au declarat pentru G4media surse judiciare.

Procurorii de anchetă au fost surprinși să afle despre demersul colegei lor, care nu s-ar fi consultat cu ei și nu a anunțat pe nimeni. Ei au dorit să își păstreze anonimatul, justificând faptul că nu vor să escaladeze conflictul cu colegii lor de la Secția judiciară, și se așteaptă la o achitare pe fond, dar au spus că vor face apel și vor cere condamnarea, mai scrie G4media.ro.

VEZI ȘI: Acuzații de uzurpare de calități oficiale, în Parlamentul României. În dosar este vizat și fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Precizările Parchetului General, cu privire la cele întâmplate la procesul lui Tăriceanu

“La dezbaterile ce au avut loc în cursul judecății, în cauza privind un fost președinte al Senatului, procurorul de ședință a formulat concluzii în sensul neîntrunirii tipicității faptei, pe baza evaluării proprii a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, conform art.  67 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.

Concluziile procurorului de ședință nu condiționează posibilitatea Ministerului Public de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, având în vedere rolul Ministerului Public de a apăra interesele generale ale societății” este comunicatul transmis, în cursul zilei de marți, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie anul trecut, fiind vorba despre două persoane inclupate, acuzate de uzurpare de uzurpare de calități oficiale, respectiv  abuz în serviciu și complicitate la comiterea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.

"Din probele administrate a rezultat faptul că, deși potrivit  art. 25 alin. 2 din Legea  nr. 176/2010,  primul inculpat se afla în stare de incompatibilitate cu funcția de senator (avea interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015 când a rămas definitivă și irevocabilă decizia  Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal), acesta a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016 până în prezent, calitatea oficială de senator în actuala legislatură a Parlamentului României. În această calitate a îndeplinit acte care implică exercițiul autorității de stat, a participat la ședințele Senatului, a făcut parte din comisii permanente și speciale ale Senatului, a avut inițiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări și interpelări etc.).

Față de cel de al doilea inculpat, s-a reținut că, în perioada 2 martie 2017 - 2 septembrie 2019, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice unei funcţii de conducere în cadrul Senatului României, prin neîndeplinirea  actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al primului inculpat (contrar disp. art. 7 alin. 4 rap. la alin. 1 lit. e comb. cu alin. 2 lit. c din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor) și nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcția de senator poziția următoare.

De asemenea, prin neîndeplinirea obligațiilor legale sus-menționate, l-a ajutat pe primul inculpat să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate", potrivit comunicatului transmis, la acel moment, de Parchetul General, referitor la cauza în care este judecat Călin Popescu Tăriceanu.

Back To Top