Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Prestigiosul cotidian The New York Times a dedicat un articol situației pandemice din România, încercând să găsească motivele ratei scăzute de vaccinare.

„Marți, aproape 600 de români au murit, cel mai mare număr înregistrat în timpul pandemiei. Rata mortalității din țară, raportat la populație, este de aproape șapte ori mai mare decât cea a Statelor Unite și de aproape 17 ori mai mare decât cea a Germaniei. Ceea ce face creșterea acestor cifre în mod particular dificilă, arată dr. Streinu-Cercel, este faptul că ar fi putut fi evitată cu ușurință. Câțiva, dintre cei care s-au vaccinuat s-au îmbolnăvit grav, dar acest lucru s-a datorat faptului că sistemul lor imunitar fusese compromis de tratamentul pentru cancer sau alte boli. Ezitarea față de vaccinare, alimentată de forțe puternice, în mediul online și în lumea reală, a lăsat România cu a doua cea mai scăzută rată de vaccinare din Europa; aproximativ 44 la sută dintre adulți au primit cel puțin o doză, în urmă fiind doar Bulgaria, cu 29 la sută. Per total, Uniunea Europeană se situează la 81 la sută, cu mai multe țări atingând o rată de peste 90 la sută. Complicând lucrurile, România a rămas fără guvern, de luna trecută, când s-a destrămat o coaliție centristă. Bulgaria, de asemenea, are o rată foarte mare a mortalității Covid, cu spitale deja copleșite, inundate de noi pacienți.

Rezistența încăpățânată la vaccin într-o gamă atât de largă de țări i-a făcut pe mulți să caute răspunsuri în singurul lucru care le unește: trecutul comunist comun și dezamăgirea larg pe scară largă față de dezordinea și corupția care au urmat”, se arată în prestigiosul cotidian american.

Citește și CORONAVIRUS - 405 decese şi 6.291 de infectări raportate în toată ţara

Back To Top