Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bogdan nica incendiu boli infectioase
Categorie: Actual

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Bogdan Nica, reacţionează după incendiul în care au murit doi pacienţi produs joi dimineaţă la secţia exterioară de Boli Infecţioase, declarând că unitatea luase toate măsurile anticipabile pentru a preveni un dezastru aici, atât din punct de vedere al dotărilor cât şi din punct de vedere al instruirii personalului. Directorul a mai declarat că în ultimul an au avut loc investiţii consistente, în special la instalaţia de oxigen, punctând că toate au fost finanţate de Consiliul Judeţean, nu de Ministerul Sănătăţii.

Bogdan Nica a declarat că, pentru secţia exterioară de Boli Infecţioase, care funcţionează la Spitalul Movila, Spitalul Judeţean a comandat în ultimii doi ani investiţii consistente, ocupându-se inclusiv de modernizarea instalaţiei de oxigen şi de verificarea celei electrice. Managerul a adăugat că a instruit periodic personalul, explicând că, din punctul său de vedere, fuseseră luate toate măsurile posibile pentru a preveni un inendiu. El a declarat că explozia de joi, în urma căreia doi pacienţi au murit iar o infirmieră a fost arsă pe aproape 15% din suprafaţa corpului, a avut loc foarte probabil pe fondul faptului că unul dintre pacienţi era agitat şi îşi tot scotea masca de oxigen sub presiune, iar infirmiera încerca să i-o reaşeze, moment în care s-a produs o scânteie. Nu e clar ce a declanşat aprinderea, exitând ipoteza că e posibil ca un pat să fi fost mişcat şi să fie lovit o priză, iar ulterior apărând şi o altă ipoteză despre electricitatea statică generată de frecarea hainelor.

VIDEO NEWS Bogdan Nica, cu doar o lună înainte de tragedia de la Movila: “În țara asta, niciodată nu știi ce se va întâmpla”

Pavilionul în care s-a produs tragedia era în curs de autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu, după ce aici fuseseră derulate mai multe investiţii. "Aş fi dorit, astăzi mai mult decât în orice alt moment, ca această autorizaţie să existe. Timpii necesari obţinerii unei autorizaţii sunt foarte lungi în ţara asta, poate aici ar trebui făcut ceva, pentru că noi, de când am primit bugetul, asta facem, ne străduim să obţinem o autorizaţie definitivă. Dar după umila mea părere, un astfel de accident se poate întâmpla şi cu trei autorizaţii. Nu s-a întâmplat din cauza unei defecţiuni la oxigen sau a unui scurt-circuit electric. Dânşii (n.r. experţii ISU) opinează, fără să aibă o părere definitivă, că se pare că, mişcând un pat, s-a atins o priză din perete şi probabil acolo s-a produs un scurt-circuit. Mai mult, am transmis săptămânal instrucţiuni de protejare la incendiu", a declarat Bogdan Nica.

Bogdan Nica: "Nu mai aveam nimic de remediat aici"

Managerul a făcut referire la un control al ISU făcut în februarie la nivelul întregului spital, afirmând că la Spitalul Movila nu s-au găsit probleme majore.

"Practic, la Boli Infecţioase nu mai era nimic de remediat. Tocmai d-asta suntem cu toţii în stare de şoc, pentru că era secţia noastră fanion, unde erau cel mai bine trataţi bolnavii şi unde aveam toate verificările premergătoare obţinerii autorizaţiei, deci nu era o secţie cu probleme. Incendiul s-a produs într-un un salon de capăt, unde erau în general trataţi pacienţii în stare mai gravă, erau mai aproape de asistente, salonul avea o ventilaţie mai bună, având o uşă spre exterior. De aceea, pe cei cu SIPAP acolo îi tratăm. Ventilaţia se făcea pe geam şi pe uşă. Avem detectoare peste tot. Geamul era deschis la acel moment, aşa l-au găsit cei de la ISU. În toate spitalele din România, ventilaţia aşa se face, pe geam. Dacă întrebaţi un specialist în incendii, o să vă spună că plaja la care poate detona o atmosferă încărcată cu oxigen este foarte largă, undeva între 23 şi 28% oxigen în aer. Şi nimeni nu-ţi spune de la ce. Există şi ipoteza unei combustii spontane sau a electricităţii statice de pe costume. Eu, nefiind specialist, nu pot să mă pronunţ", a mai declarat Bogdan Nica în conferinţa organizată joi.

Au început anchetele cu privire la incendiul de la Movila, în care doi pacienți au murit carbonizați. Primele ipoteze

Managerul Spitalului Judeţean le-a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi a declarat că toţi ceilalţi pacienţi care erau la acel moment în pavilionul respectiv de la Movila nu au fost afectaţi de fum.

Back To Top