Categorie: Actual

Procurorii DNA spun că faptele s-ar fi petrecut în perioada 11 mai – 15 iunie 2015. În total, medicul din Bihor e acuzat că a primit 51.970 lei și 3.330 euro.

„Ar fi primit, în mod repetat (de 334 ori), de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical, sume de bani (în valoare de 51.970 lei și 3.330 euro), care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu”, se arată în comunicatul transmis de DNA. Persoanele care ar fi dat mită solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor cu invaliditate aflați în evidență, întocmirea formularelor de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile și propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile). O altă inculpată în dosar este o asistentă de Casa Județeană de Pensii care a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, aceasta recunoscând comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (36 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată. Acordul prevede o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare cu suspendare. „Au fost identificați 14 intermediari, persoane fără calitate specială care, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, ar fi ajutat-o pe inculpata Guț Ana să primească diferite sume de bani care proveneau de la beneficiarii de decizii medicale. Dintre aceștia, patru au fost trimiși în judecată prin prezentul rechizitoriu”, mai transmite DNA. Cu alți 10 dintre inculpați, întrucât au recunoscut faptele de complicitate la luare de mită reținute în sarcina acestora și au solicitat încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, în cauză au fost încheiate 10 acorduri, pentru pedepse cuprinse între doi ani și doi ani și șapte luni închisoare cu suspendare, arată DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani (2.427.255 lei identificate la perchezițiile domiciliare) și asupra acțiunilor / instrumentelor financiare / bunurilor puse sub sechestru.

Citește și Topul spitalelor în care s-a dat șpagă, în 2019. SJU Ploiești, în primele zece locuri

Back To Top