Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

cod galben ninsori prahova
Categorie: Actual

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori abundente şi intensificări ale vântului, care va fi valabil până miercuri seară.

ANM a emis astăzi o avertizare, valabilă începând din această seară în toată ţara. Sunt aşteptate precipitaţii moderate, polei pe alocuri şi intensificări ale vântului. De marţi dimineaţă, vremea se strică şi mai tare, în special în zonele înalte din ţară, care se vor afla sub cod galben. Iată informările transmise de ANM:

Urmează două zile cu precipitaţii în aproape toată ţara

În prima informare, ANM anunţă precipitaţii în aproape toată ţara, începând de luni, de la ora 22.00, şi până miercuri seară, la 18.00. În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile și se vor acumula cantități ce vor depăși 15…20 l/mp și pe arii restrânse, în special în jumătatea de sud-est, 30…40 l/mp. În zonele de deal și de munte și local în centrul, nordul și nord-estul țării vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și lapoviță, iar în regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile. Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania și Moldova. Începând din a doua parte a zilei de marți (07 decembrie) vântul se va intensifica  în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest și temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h, se arată pe site-ul ANM.

Cod galben de ninsori abundente, începând de marţi dimineaţă

Cod galben: Interval de valabilitate: 07 decembrie, ora 06 – 08 decembrie, ora 18; Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului; Zone afectate: sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și zona de munte.

În intervalul menționat, în sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei precum și în zonele de munte vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse și în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45...55 km/h, viscolind ninsoarea, au mai anunţat meteorologii.

Citiţi şi: S-a deschis patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploieşti

Back To Top