Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

baicoi
Categorie: Actual

Marius Constantin, primarul orașului Băicoi, a declarat că, până la finalul anului viitor, toate străzile din localitate vor avea strat nou de asfalt.

„După cele două municipii, Băicoiul este cel mai mare oraș din Prahova, iar, ca întindere, suntem mai mari decât municipiul Câmpina. În 2016, la capitolul asfaltare eram la 55%. Am făcut o analiză, am văzut unde s-a greșit înainte și parcă nici nouă nu ne vine să credem că, de atunci, am asfaltat peste 150 de străzi. Trebuie ținut cont de faptul că din cele 55% străzi asfaltate, majoritatea erau deteriorate, astfel încât am fost nevoiți să intervenim și să le reface. Astăzi suntem la 99% și, până la sfârșitul anului vom finaliza alte opt străzi. În primăvara anului viitor vom ajunge la 100% străzi asfaltate.Mai mult, până la finalul anului 2022, toate străzile din Băicoi vor avea strat nou de asfalt”, a declarat Marius Constantin, primarul orașului Băicoi.

Back To Top