Prezent la Actualitatea LIVE, Marius Constantin, primarul orașului Băicoi, a declarat că în 2022 vor demara lucrările de construire a unei Secții ATI la spitalul din localitate.
„Am reușit să implementăm un proiect European și toate secțiile Spitalului Orășenesc Băicoi, inclusiv Secția de Chirurgie pe care dorim să o redeschidem cât mai repede, au fost dotate cu aparatură de ultimă generație. Zilele acestea terminăm Secția de Radiologie și oamenii vor putea veni să facă radiografii de toate felurile cu un aparat performant. Astăzi, Spitalul arată aproape așa cum ne dorim, avem medici de specialitate care își fac foarte bine treaba, avem aparatură performantă, clădirea arată destul de bine la interior, am lucrat și la exterior anul acesta. Anul viitor sperăm să putem începe construirea unei Secții ATI, deoarece nu numai Băicoiul are nevoie de un astfel de pavilion ci întregul județ. Știm ce se întâmplă la Spitalul Județean la singura secție de urgențe din tot județul”, a declarat Marius Constantin.
Urmăriți întreaga emisiune
.