La o lună de la intrarea la guvernare, PSD se menține pe primul loc în intenția de vot a românilor, însă este în ușoară scădere față de luna trecută. PNL crește ușor, iar luna decembrie găsește AUR la cel mai mare scor din ultimul an.
Potrivit unui sondaj Avangarde, realizat în decembrie, social democrații sunt creditați cu 39% în intenția de vot, față de 40% în urmă cu o lună. PNL a crescut un procent, de la 17% la 18%. Pe locul trei în opțiunile respondenților este AUR, cu 17%, în creștere cu două procente față de noiembrie. De altfel, este cea mai mare cotă electorală pentru AUR care a început anul cu 14% și a fluctuat în periada februarie-noiembrie între 14% și 15%. USR a scăzut la 10% potrivit datelor Avangarde, acesta fiind cel mai mic procent din acest an. UDMR se menține la 5 %.
Citește și Sondaj Avangarde: PSD 40%, PNL 17%, AUR 15%, USR 11%