Ajutorul financiar a fost acordat, în luna ianuarie, pensionarilor din sistemul public care au pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2200 de lei.
Cuntumul ajutorului financiar s-a acordat diferențiat, valoarea acestuia fiind stabilită în funcție de pensia încasată de beneficiar. Astfel, pentru pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 de lei, ajutorul financiar a fost de 1200 de lei. În cazul pensionarilor cu pensii cuprinse între 1001 – 1600 de lei ajutorul financiar a fost calculat ca diferență între nivelul de 2200 de lei și nivelul veniturilor. De exemplu, pentru o pensie în cuantum de 1100 de lei ajutorul financiar acordat a fost de 1100 de lei, în timp ce pentru o pensie de 1600 de lei ajutorul financiar a fost de 600 de lei. În Prahova 84.382 de pensionari figurează ca beneficiari ai ajutorului financiar.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat, la finele lunii decembrie, că măsura de acordare a ajutorului financiar este menită să vină în sprijinul categoriilor de persoane vulnerabile în perioada de iarnă, „ca sprijin exceptional”. Precizăm că, începând cu 1 ianuarie 2022, cuantumul pensiei sociale minime a crescut la 1.000 de lei, de această măsură beneficiind 37.785 de prahoveni.