Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 37 de ani s-a produs luni seară în jurul orei 19.00 pe DJ 101 L în zona Ploiești Shopping City.
Potrivit IPJ Prahova, în zona benzinăriei MOL, un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost accidentat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani. La momentul producerii accidentului, victima se afla în traversarea străzii.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Actualitatea Prahoveană că pietonul traversa regulamentar drumul județean, pe o trecere de pietoni.
Victima a fost transportată la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările vor stabili care au fost toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea accidentului.