Doar 89 de medici de familie din Prahova, cei care s-au implicat de la început în campania de testare gratuită pentru Covid, asigură acest serviciu, deși în județ sunt nu mai puțin de 330 care ar putea administra testele rapide. În acest context prefectul Virgil Nanu a lansat un apel, sperând la creșterea numărului de cabinete în care pacienții se vor putea testa cu teste rapide.
Prefectul arată că este necesară implicarea unui număr cât mai mare de medici de familie, dat fiind că serviciul de Ambulanță este suprasolicitat din cauza numărului mare se cereri pentru testare Covid.
În weeend, de exemplu, SAJ Prahova a primit aproximativ de 650 de solicitări, zilnic, iar luni au fost înregistrate, în 24 de ore, 751 de intervenții.
VEZI ȘI: Apel către prahovenii care vor să se testeze pentru Covid. Serviciul de Ambulanță, asaltat de solicitări
"Având în vedere că Ministerul Sănătății îndeamnă ca pacienții care nu au o urgență medicală, însă au simptomatologie sugestivă pentru infecția cu SARS CoV-2. să se adreseze cabinetelor medicilor de familie pentru testarea Covid-19, doresc să apelez la bunăvoința medicilor de familie care au posibilitatea de a se organiza în vederea efectuării activității de testare în cabinetele proprii, să încerce să înţeleagă că aici intervine responsabilitatea pe care o au față de propriii pacienți.
Vin cu precizarea că în județul nostru, dintr-un total de 330 de medici de familie, au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Prahova în vederea testării, un număr de 89.
Așadar, prin alăturarea la acest demers, medicii de familie vor sprijini în primul rând comunitatea din care facem parte, dar și Serviciul Județean de Ambulanță care, prin degrevarea de aceste testări rapide, va putea să reducă timpii de răspuns pentru solicitările pe urgențe majore.
Sprijinul va fi binevenit și în rândul propriilor colegi de medicină de familie, care la acest moment au solicitări de testare și de la cetățeni care nu apar pe listele cabinetelor proprii, însă sunt asigurați și doresc să beneficieze de acest serviciu gratuit.
Totodată, reamintesc că și centrele de evaluare organizate din cadrul unităților spitalicești vor funcționa mult mai bine dacă medicii de familie îi vor diagnostica pe pacienți și vor decide ce persoane vor fi trimise în aceste centre”, a transmis prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu.
Testare gratuită pentru Covid la medici de familie, în spitale și farmacii
Lista cabinetelor medicilor de familie care asigură gratuit testare pentru pacienții cu simptome Covid poate fi consultată aici.
Testarea este asigurată gratuit și în unele spitale (VEZI LISTA), dar și în câteva farmacii din județ (VEZI LISTA).
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea