Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu mizil
Categorie: Actual

ISU Prahova a anunțat marți după-amiază, în jurul orei 14.00, la mai bine de 10 ore de la declanșarea incendiului devastator care a distrus o fabrică de mezeluri din Mizil, că pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea focarelor ascunse.

VEZI ȘI: Incendiu, marți dimineață, la fabrica de mezeluri de la Mizil (video)

La Mizil au intervenit 6 ofițeri și 45 subofițeri, cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD TIM (Terapie intensivă mobilă) și o autospecială SMURD B2. Misiunea lor s-a dovedit deosebit de dificilă, în special după ce plafonul halei s-a prăbușit, din cauza temperaturilor foarte ridicate.

Imagini din timpul intervenției >>> AICI

Doi pompieri răniți, unul intubat

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, starea celor doi pompieri răniți marți dimineață, în timpul intervenției, este stabilă.

Prefectura Prahova a anunțat, într-un comunicat oficial, că este vorba despre doi salvatori în vârstă de 41, respectiv 42 de ani, care au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești: "Din nefericire, în cadrul intervenției au fost răniți doi pompieri, care au ajuns la spital după ce au suferit arsuri. Unul dintre aceștia, în vârstă de 41 de ani, are arsuri de gradul II pe 15% din suprafața corporală – la nivelul feței cu arsură de căi aeriene superioare (medicii fiind nevoiți să îl intubeze) și arsuri la nivelul mâinilor. Celălalt pompier, în vârstă de 42 de ani, a suferit arsuri de gradul 1 și 2 pe aproximativ 5% din suprafața corporală, la nivelul feței. După ce au fost luate toate măsurile ca situația să fie stabilizată, prefectul și-a îndreptat atenția către starea de sănătate a celor doi pompieri, iar în momentul de față, este în contact permanent cu specialiștii Spitalului Județean de Urgență Ploiești care monitorizează starea acestora".

”Reacţia autorităţilor și mai ales a echipajelor Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova a fost una eficientă şi rapidă. Mulțumesc pe această cale pentru profesionalismul cu care au acționat în vederea stopării incendiului de mare amploare. În acest moment, mă preocupă starea celor doi pompieri internați, sunt alături cu toate gândurile bune de acești eroi și vreau să mă asigur că vor beneficia de tot suportul profesioniștilor din sistemul medical prahovean. 
Cauzele incendiului vor fi stabilite de instituțiile competente, după finalizarea anchetei care acum este în curs de desfășurare, urmând a fi evaluate și pagubele”, a transmis prefectul județului, Virgiliu-Daniel Nanu.
 
Imagini: ISU Prahova

 

Back To Top